Se pare că femeia auzea sunetele făcute de propriul organism încă de când era mică, dar nu știa că este ceva anormal. Abia după ceva timp, în timpul adolscenței, i-a mărturisit mamei ei.
Încă de atunci aceasta a încercat să găsească o explicație pentru ceea ce se întâmplă cu ea, dar până în urmă cu 3 ani, doctorii nu reușiseră să îi pună diagnostic sigur și îi prescriseseră tot felul de medicamente pentru blocaje survenite la nivelul urechilor și pentru probleme la nivelul nasului.
Însă nimic nu a funcționat, iar Gemma începuse să se obișnuiască cu ideea că nu va afla niciodată ce se întâmplă cu ea.
Abia în 2016 femeia s-a mutat în Glasgow unde a fost consultată de un specialist care a diagnosticat-o cu dehiscența bilaterală a canalului semicircular superior – sau „superauz”.
Persoanele care suferă de această boală nu au osul temporal de la nivelul urechii complet, ci le lipsește o parte din el. Lipsa acestuia afectează atât auzul, cât și echilibrul.
După stabilirea diagnosticului, doctorii i-au sugerat operația pentru rezolvarea problemei, Astfel, Gemma a fost supusă primei intervenții în toamna anului trecut, în septembrie, dar va trebui să aștepte încă o lună pentru a putea fi operată și la cealaltă ureche.
„Mi s-a spus că trebuie să fiu operată, dar că se va interveni pe rând. Nu poți fi supus ambelor intervenții în același timp deoarece îți afectează foarte mult echilibrul pentru o perioadă”, a declarat Gemma pentru Daily Record.
„Cred că operația a durat aproximativ 3 ore și am mai stat internată câteva zile până am fost destul de stabilă pentru a fi externată. Dar recuperarea în sine a fost destul de grea”, a continuat aceasta.
De-a lungul timpului, Gemma a crezut că doctorii o consideră puțin „nebună” atunci când le spunea că își poate auzi propriul sânge cum curge prin vene, cum își mișcă ochii, dar și bătăile inimii. Mai ales atunci când nu știa cum să descrie sunetele pe care le auzea.
„Niciodată nu am avut liniște totală. Întotdeauna am auzit zgomote. Întodeauna mi-am auzit ochii mișcându-se și inima bătându-mi în cap. E inexplicabil. Nu pot să explic care este sunetul exact”, a mărturisit aceasta despre experiența cu boala.
Gemma speră ca după cea de-a doua operații va simți și ea ce înseamnă să stai în liniște totală.
Foto: Pixabay